Slujire arhierească la Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire”
Duminică, 15 martie 2015, în „Duminica Sfintei Cruci”, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit Sfânta Liturghie la Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea.
În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a spus:
„Această perioadă sfântă a Postului Mare este o perioadă în care duminică de duminică urcăm câte o treaptă către sărbătoarea mare a Învierii Domnului, duminică de duminică primim câte un îndemn. Dacă în prima duminică îndemnul a fost să ne păstrăm dreapta credință, să o mărturisim pe ea mai ales prin faptele noastre, și în a doua duminică am fost învățați cum să ne rugăm desăvârșit, ca să dobândim vederea lui Dumnezeu, în această a treia duminică suntem chemați ca să-L urmăm pe Hristos. Au fost chemați ca să-L urmeze pe Hristos Apostolii lui, au fost chemați să-L urmeze pe Hristos cei de un neam cu El, însă au fost chemați să-L urmeze pe Hristos și ceilalți oameni care făceau parte din celelalte neamuri, așa cum mărturisește Evanghelia. Chemarea pe care am ascultat-o astăzi este o chemare către noi, cei care purtăm numele său, cei care nu numim creștini, cei care primim învățătura Sa și avem datoria să o împlinim. Această chemare pe care am ascultat-o astăzi, „cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”, este o chemare pe care desăvârșit o împlinesc monahii, însă fiecare om primește această chemare și o împlinește pe ea dacă nu pune preț pe cele materiale și caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”.
Biserica Ortodoxă s-a aflat la 15 martie 2015, în Duminica Sfintei Cruci. Această sărbătoare a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea, având dată variabilă.
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular